Confruntare cu "dacul liber"

 

Comentariul meu:

„Domnule George Balmuș Fac acest exercițiu lung de a încerca să vă explic (deși cred că este frecție la picior de lemn).

1. De unde și până unde suntem majoritari daci? Lingvistic, româna este majoritar latină, de aia se și încadrează în categoria limbilor romanice și nu cu albaneza care e fundamental traco-iliră (deci mai aproape de ce vorbeau dacii, dacii fiind la bază un popor de origine tracică). Și după avem mai multe cuvinte venite din slavă, nu din dacă! Și ca genă și ca aspect fizic noi românii (mai ales din zona Muntenia și Transilvania) suntem mai aproape de italieni, catalani, portughezi și spanioli decât de niște traco-iliri ca albanezii! Hai să adăugăm că au murit o groază de bărbați daci în războaiele cu Traian, și deci în urma lor au rămas o groază de văduve și de femei dacice pe care le-au luat de neveste romani, fie că vorbim de veteranii legiunilor care au luptat, fie că vorbim de coloniști aduși fie direct din Peninsula Italică, fie din provincii romanizate mai apropiate ca Istria, Tracia și Moesia. Bărbați daci rămași erau mai degrabă printre dacii liberi, nu în provincia romană Dacia. (Fac o paranteză, și vin cu o observație a unor istorici precum Neagu Djuvara și Tudor Dinu: de aia portul femeiesc românesc este atât de apropiat de cel al femeilor dacice - pentru că ele rămăseseră majoritar din populația autohtonă - pe când din portul bărbătesc dacic s-a păstrat atât de puțin, în principiu doar căciula pe modelul celor frigiene; comparați reconstrucțiile dacilor și chiar imaginile de pe Columna și vă convingeți singur, dacă vreți bineînțeles să faceți acest exercițiu). Și nu în ultimul rând, ne chemăm români! Nu daci, nu geți, nu neodaci, nu altceva! Români, sau arhaic rumâni, de la romani. Iar străinii ne numeau „vlahi, valahi, blacchi”, care vine de la un termen germanic utilizat pentru desemnarea popoarelor romanizate - tot din aceeași rădăcină vin termenii „Wales” pentru Țara Galilor și „valoni” pentru locuitori ai Belgiei. În Gesta Hungarorum suntem iarăși identificați ca „blachii, adică păstorii romanilor”. Și în multe alte cronici medievale o să găsiți sintagma de „păstorii romanilor” sau „ciobanii romani”. Nu daci, nu nimica. Erau toți cronicarii ăia niște tâmpiți sau ce? Să îi vedem și pe cronicarii noștri: Grigore Ureche zice „De la Râm ne tragem”, iar Miron Costin vorbește iarăși despre originile preponderent latinești! Matei Corvin, care cu toate că din punctul nostru de vedere este un renegat, se fălea totuși cu sângele de român din neamul lui Iancu de Hunedoara pentru că se fălea de fapt cu originea nobilă romană! Nu vorbea de daci, de care probabil nici măcar nu mai aveau mulți habar. Târziu a fost explorată rădăcina dacică a poporului român, pe când cea care era însă larg cunoscută, pentru că își lăsase cea mai mare amprentă, era cea latină, romană! Amprenta dacică a rămas prin câteva toponime și hidronime (Olt, Argeș, Criș, Tisa), care sunt mai rare decât cele latinești sau slave, prin portul tradițional românesc femeiesc, prin 100-150 și un pic de cuvinte (din 100 și ceva de mii!) ca „varză, barză, viezure, brânză” și prin anumite bucăți din folclorul românesc (în general prin elemente precreștine). Ea nu a dispărut, dar ea nu a rămas elementul predominant! Aia e realitatea, că dvs. nu vreți să o acceptați e cu totul altceva.

2. Că m-ați luat cu slavii „mei”, că atât a fost în momentul respectiv nivelul dvs. de exprimare (vorba aia: „atât s-a putut”). Și altoirea aia pe care ați recunoscut-o și dvs. cu alte popoare învecinate cum s-a făcut? Stătea fiecare în ograda lui și arunca un ochi peste gard? Adică niciun pui de daco-roman din perioada migrației slave în Europa nu s-a însurat vreodată cu vreunul din slavii veniți, sau din alte popoare cum erau de pildă cumanii? Îi zicea „Nu, nu, eu sunt dac sadea, nu mă combin cu d-alde voi. Ne transmitem lucruri prin vederi peste gard.” Dvs. în ce credeți, în popoare segregate și „pure” din punct de vedere genetic sau ce? În istorie nu e loc de arianisme: nu există popor în Europa care să fie pur latin, germanic, celtic, basc, slav, turcic, fino-ugric etc. Francezii de exemplu sunt amestec de celți (galii), cu latini și cu germanici (francii), englezii sunt amestec de celți (britonii) cu germanici (anglii, saxonii, iuții), italienii sunt amestec de latini cu celți, cu etrusci, cu greci, cu germanici în nord (longobarzii) și tot așa. Pe alte continente or exista popoare „pure”, segregate, de ajung și la „in-breeding”, dar în fine nu e cazul Europei. O să o repetați și dvs. pe aia cu „slavii doar au trecut”? Și toponimele ca Dâmbovița, Ialomița, Dobreni (de la slavicul „dobru”, adică „bun” – deci Dobreni = Buneni), Snagov, Craiova (ova și ov, terminații „foarte” dacice, sau chiar foarte latinești…), de unde sunt? Dacă slavii au trecut așa ca vodă prin lobodă, de ce populația daco-romană a păstrat denumirile slave? Este de-a dreptul ilogic să păstrezi toponime/hidronime slave dacă tu nu ai slavi prin preajmă. Le păstrau pentru că au rămas o parte din slavi, de aia! Au coborât valuri-valuri spre Bizanț, spre Imperiul Roman de Răsărit, dar unii, mai puțini la număr, dar suficienți cât să își lase amprenta, au rămas totuși în urmă. Slavi țărani, agricultori au rămas în urmă, că de aia avem și termeni ca „greblă” sau „cârlig” care sunt din slavă, domnule Balmuș, deschideți DEX-ul și dicționarul și mai documentați-vă pe etimologia aia săraca de ea, că zace prin rafturi uitată. Și populația daco-romană i-a asimilat pe slavii ăștia în timp: ca să îi asimileze s-au făcut niște alianțe și niște căsătorii (sper că nu e nevoie să vă explic și procesul biologic…). Știm și din alte surse că vlahii (deci protoromânii) viețuiau pe ici pe colo împreună cu slavii. Din sursele bizantine știm despre dinastia Asăneștilor, conducători de origine vlahă/protoromână care au înființat un țarat care este cunoscut și sub numele de Regatul vlaho-bulgar: deci vlahi care trăiau împreună cu bulgarii, cei din urmă fiind un popor slavizat! În Gesta Hungarorum scrie negru pe alb, în orice traducere românească vreți, că sub voievodul Glad trăiau vlahi, bulgari și slavi! Și tot acolo scrie despre populațiile din întreaga regiune panonică până la venirea ungurilor din Asia: „slavii, bulgarii și blacchii, adică păstorii romanilor”. Nume precum Vlad și Bogdan (Bogdan care înseamnă ad litteram „dat/dăruit de Dumnezeu”) sunt iarăși slave, domnule Balmuș. De unde le-au luat daco-romanii, de ce le-au integrat/păstrat în lista lungă a numelor românești dacă slavii ăia nu erau pe nicăieri și nu au lăsat nimic? Le-au luat așa tam-nesam că le sunau frumos la ureche? Și ca să le sune frumos la ureche, de unde le-au auzit, de la cine? E nevoie să mai precizez și faptul că mult timp românii scriau în slavonă (luată prin intermediul Bisericii Ortodoxe)? În slavonă, domnule Balmuș, nu în geto-dacă!

Când dvs. spuneți ce spuneți, reiterând o formă de dacomanie, faceți exact ce fac mulți unguri care țipă că ei sunt huni get-beget (ignorând faptul că peste rămășițele hoardei lui Attila a venit confederația maghiară de triburi ugrice și turcice) sau mulți ruși care țipă că ei sunt slavi get-beget (ignorând faptul că peste slavii estici veniseră și varegii, adică scandinavi care au construit de fapt Rusia kieveană, și că s-au combinat ulterior și cu popoare finice sau turcice, ca de pildă cazacii, din zonă). Repet, că dvs. nu vreți să acceptați unele lucruri e treaba dvs, dar nu vă dă nicidecum dreptate!”